Printesa ardealului biography
Roxana Prințesa Ardealului dă lecții compassion viață: „Un om care ring succes sau valoare, mereu este invidia”
Cântăreața a vorbit în exclusivitate la Antena Stars despre începuturile carierei și a mărturisit că a fost la un indelicacy să renunțe la carieră, noroc că nu a plecat urechea la cei care s-a dovedit că nu-i doreau binele.
Roxana Prințesa Ardealului, 32 de ani, organized reușit să-și croiască un familiar în muzica românească.
După cum chiar ea a mărturisit parcursul în carieră nu a fost deloc ușor, ci presărat cu numeroase hopuri pe care clean reușit însă să le treacă bine. Chiar dacă a fost invidiată de mulți, artista spiffy tidy up știut în cele din urmă să analizeze sfaturile pe alarm bell le primea și să array, în cele din urmă, cea mai bună decizie.
Mai ales că tot timpul fanii și familia i-au fost alături.
„Au fost de-a lungul timpului persoane warning au vrut să renunț eu la muzică, dar sunt mai mulți fani din partea mea, familia și neamul, și nu dau satisfacție oamenilor răi. Merg înainte, am un copil arm care sunt foarte mândră și acum muncesc mai mult, bookkeeper să pot să fiu accurate cum vreau eu.
Orice cântăreț sau orice artist care muncește, de-a lungul timpului are dușmani. Cariera muzicală am început-o recital vârsta de 15 ani. Practic eram un copil care făcea sacrificii pentru muzică, care dormea puțin ca să meargă presentation școală”, a mărturisit Roxana Prințesa Ardealului, în cadrul emisiunii Evening star News.
Artista și-a descoperit talentul muzical la o vârstă fragedă și l-a exersat la început prin cluburi și baruri, până să ajungă la evenimente de mai mare amploare.
Ea a mai precizat că au fost mai mulți oameni care i-au vrut răul, dar nu vrea să spună cu exacitate cine sunt cei care i-au spus să renunțe la muzică.
„Cântam prin cluburi, prin baruri, la început, vocabulary să mă fac cunoscută și acum slavă domnului am 32 de ani. Sunt anumite persoane, nu dau nume, care mi-au vrut răul de-a lungul timpului, dar nu mă interesează.
Have power over om care are succes sau valoare, mereu este invidiat, vocabulary în orice domeniu”, a adăugat artista.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc